Concept

Move. Restore. Revive.

Tibialul Posterior

UrgenteKINETO

Cursul vieții și timpul au ajuns să fie o problemă pentru cei mai mulți dintre noi. Felul în care ne desfășurăm activitățile, dorința de a face cât mai multe în 24 de ore, stresul și postura incorectă, toate acestea macină organismul care încearcă să se adapteze. Iar problemele continuă să ne împiedice să avem grijă de singurul lucru care ne poate menține activi: corpul nostru.

Începem să avem grijă de el doar când începe să dea semne că are probleme. În ultimii ani, cei care au un job de birou, static, și care, din cauza condițiilor igienico-sanitare au lucrat de la domiciliu mai mult, sunt mult mai afectați ca înainte. Își petrec și mai mult timp pe scaun, în canapea sau chiar în pat, în varii poziții greșite pentru corp. Iar acesta îndură până la un punct.

Cum rezolvăm problema?

Mulți decid să fie mai activi: merg la sala de fitness, merg la alergat, merg cu bicicleta în parc. Majoritatea situațiilor doar agravează problema însă. La început totul pare că ne este benefic pentru că în organism se eliberează:


  • endorfine, pe care le putem considera antialgice naturale;
  • dopamina, prin obținerea unei performanțe;
  • serotonina, prin plimbarile în natură, expunerea la soare.

Începe acum!

Dar toate astea sunt doar provizorii. Neadaptarea organismului la activitatea respectivă va determina lanțurile musculare să se tensioneze suplimentar, iar cu timpul să se ajungă la blocaje musculare.
Avem de-a face cu un organism care vrea să se simtă bine, dar nu poate, iar micile disconforturi ajung să se transforme în ceva cronic și cu care ne obișnuim în așteptarea de a trece.
Urgente Kineto vine în ajutorul vostru și vă ajută să nu mai așteptați. Trebuie făcut acel pas care este cel mai dificil: motivația de a acționa. Odată acționat va fi mai ușor de integrat terapia în viața de zi cu zi.

Cum venim în ajutorul vostru?

Prin alegerea de a transforma terapiile clasice de la cabinet -> în terapie la domiciliu.

Etapele recuperarii (reeducarea/refacerea):

1. Durerea

Durerea este un fenomen subiectiv și complex și reprezintă o adevărată provocare pentru medici pentru a putea oferi o definiție. Asociația Internațională pentru Studiul Durerii are o definiție folosită la scară largă: “Durerea este o experiență senzorială și emoțională neplăcută asociată cu afectarea potențială sau actuală a țesuturilor sau este descrisă în termenii unor astfel de leziuni”. 

Concret, durerea este o senzație deranjantă, neplăcută, adesea cauzată de stimuli intenși sau de stimuli care provoacă leziuni. Este notată de la 1-10 pentru fiecare pacient păstrându-se conotația subiectivă.

Reducerea durerii este considerată prima etapă în programul de refacere pentru că este indicat să nu se lucreze pe durerea specifică.

2. Mobilitatea articulara

Mobilitatea articulară poate fi definită ca amplitudinea de mișcare (range of motion) ce aparține articulațiilor separat. Creșterea mobilității articulare are ca scop principal obținerea unghiurilor funcționale de mișcare și redobândirea întregii amplitudini de mișcare.

3. Forta musculara

Forța este capacitatea sistemului neuromuscular de a se opune unei rezistențe prin contracție musculară sau prin tensiunea realizată de un mușchi în timpul unei contracții musculare. Forța musculară începe să se reducă când stimulii durerii acționează blocând mișcarea.

4. Rezistenta musculara

Rezistența musculară este capacitatea mușchiului sau a unei grupe musculare de a exercita o forță pe o perioadă îndelungată de timp. Este pregatirea pentru ultima etapă, reintegrarea în activitatea zilnică sau în activitatea/sportul practicat.

5. Integrarea in activitatea fizica

Reînceperea activității fizice practicate înaintea apariției accidentării.

Coloana vertebrala

Urgente Kineto vine în ajutorul vostru și vă ajută să nu mai așteptați. Trebuie făcut acel pas care este cel mai dificil: motivația de a acționa. Odată acționat va fi mai ușor de integrat terapia în viața de zi cu zi.

Email

contact@urgentekineto.ro

Telefon

076 URGENTE / 0768 743 683

Intră în Contact

Afectiuni

Avem ca obiective principale prevenirea, tratarea si recuperarea deficientelor fizice, in special cele ale aparatului locomotor.

Migrena

Maxilar

(articulatia temporo-mandibulara)

Cervicala

Subscapular

Umar

Reeducare respiratorie

 

Imbunatatire rezistenta la efort

Hernie inghinala

Lombara

Cot

(articulatie, cotul tenismenului, epicondilita)

Genunchi si adiacente

Zona mainii

Articulatia pumnului

Glezna si adiacente

Testimoniale

positive review  Iulian este un kinetoterapeut profesionist si foarte eficient. Am colaborat mai bine de un an si suntem foarte multumiti. L-a ajutat pe baietelul meu inca din primele lui zile de la nastere. Timpul alocat a fost mereu suficient si rezultatele vizibile. A fost de un real ajutor faptul ca a putut sa vina acasa la noi pentru sedintele de kineto. Iulian iti multumim pe aceasta cale pentru implicarea in planul lui de tratament si te recomand cu drag!

Cristina Iamandi Avatar Cristina Iamandi
December 16, 2021

Echipa UrgenteKineto

Move. Restore. Revive.

Iulian Pandele

Fizioterapeut

Fondatorul proiectului
Urgente Kineto

“După 8 ani de activitate la un centru de recuperare din București, am decis că pot ajuta mai mult decât o faceam la cabinet. Mulți pacienți menționau că abia au timp să vină la tratament din pricina programului sau ale altor probleme personale, însă ar vrea foarte mult să continue recuperarea. În acest fel s-a format ideea “Urgente Kineto”, iar deplasările sunt facute de catre fizioterapeut la fiecare pacient acasă.”

Bazele profesiei au fost acumulate în Facultatea de Kinetoterapie din cadrul UNEFS, aprofundarea în cadrul programului de master <<Reeducare și recuperare motrică și somato-funcțională>>.

”Formarea continuă este cea care stabilește diferențele, tehnicile și metodele evoluează constant, iar cunoștiințele, experiența de zi cu zi și învățarea de noi mijloace, mă ajuta să duc la bun sfarșit misiunea propusă: fiecare pacient să se simtă mai bine și mai sanatos.”

În paralel fizioterapeutul este angrenat și în planul de refacere al copiilor si juniorilor clubului de fotbal FCSB.

Iulian Pandele

Fizioterapeut

Fondatorul proiectului
Urgente Kineto

Contact

Adresa Email

contact@urgentekineto.ro

Telefon

076 URGENTE / 0768 743 683

Program

Luni-Vineri: 08:00 – 20:00